Neamţ

Cetatea dacică de la Bâtca Doamnei

print
Batca0022
Localitate:
Piatra Neamt

Obiectiv:
Situri arheologice

Etichete:

Ti-a placut articolul?
Impartaseste-l cu prietenii tai!

Cetatea dacica de la Batca Doamnei reprezinta cel mai vechi monument istoric din orasul Piatra Neamt.

 

Cetatea se afla pe o culme din partea de sud-vest a orasului, dincolo de cartierul si schitul Doamna. Cele cateva urme ale asezarii dacice sunt situate pe creasta unui pinten, la o inaltime de peste 450 de metri.

 

Desi in fapt este vorba doar despre niste ruine ale fortificatiilor vechi de peste 2.000 de ani, o drumetie pana „la cetate” este accesibila oricarui turist si merita facuta macar pentru peisajele pe care le poti vedea din varful colinei.

 

Locul unde a fost construita aceasta cetate este un fragment nordic al Muntelui Doamnei, de unde zidurile se intindeau deasupra raului Bistrita asemenea unui bastion de straja.

 

Se poate ajunge la fosta cetate dacica doar dinspre partea de sud (in partea dinspre apa este pazita de o prapastie), unde un drum asfaltat te poarta pana la poalele muntelui. Apoi trebuie sa mergi pe un drum improvizat care urca pana la ruine.
La Cetatea dacica de la Batca Doamnei s-au facut sapaturi arheologice in mai multe randuri si inca nu s-au descoperit toate urmele lasate in pamant de stramosii nostri, asa incat lucrarile pot continua.

 

Iata si putina istorie ca sa intelegi importanta acestor ruine, care poate nu desfata ochiul, dar cu siguranta hraneste setea de cunoastere.

 

La Batca Doamnei au existat de-a lungul mileniilor mai multe asezari umane. S-au gasit dovezi ale prezentei pe aceste meleaguri a omului inca din perioada epocii neolitice, faza Cucuteni. Apoi exista urme ale asezarilor din epoca bronzului. Cea mai intersanta ramane insa cetatea din vremea dacilor, desi, dupa ce a fost abandonata de acestia, a mai existat aici o asezare feudala din secolele XIII-XIV.

 

Potrivit unor experti in domeniu, Cetatea dacica de la Batca Doamnei ar fi fost Petrodava, locatie mentionata de geograful grec Ptolomeu. Dar oamenii de stiinta nu se pun de acord in acest aspect.

 

Cand ajungi la cetate poti observa un zid de piatra gros. Acesta face parte din vechea citadela geto-dacica si inconjura constructiile din interiorul „orasului”. Astazi s-a conservat mai bine peretele sudic. Intr-un colt se pot identifica urmele unui turn, despre care se banuieste ca era de aparare.

 

Constructiile din interiorul cetatii aveau temelia de piatra si se ridicau pe barne.

 

Edificiul cel mai important este sanctuarul unde se aduceau ofrande zeilor. Acesta are elemente de piatra care seamana cu cele din cetatile dacice din Muntii Orastiei.

 

Merita sa arunci o privire de sus, de pe culmea Batca Doamnei, de unde se deschide o priveliste minunata: orasul si lacul de acumulare Piatra Neamt, manastirea Bistrita si splendide culmi muntoase de jur imprejur, si sa iti imaginezi cum era viata acolo in perioada lui Burebista si Decebal.

 

 

Imagini din Cetatea dacică de la Bâtca Doamnei


Poze de la turistii care au vizitat aceasta locatie


Adauga o imagine sau creeaza un traseu

Leave a Reply

 

Newsletter

Loading...Loading...